ADMITERE 2024

ÎNSCRIERI ON-LINE - Aici

Contact: 0726-359178 sau 0269-216642 - pentru detalii Aici


ULBS va procesa și la Râmnicu Vâlcea documentele de confirmare a locurilor la admitere, ca urmare a închiderii Văii Oltului

Datorită numărului mare de candidați din județele Vâlcea, Argeș, Dolj , Gorj și Olt, ale căror dosare au fost validate și declarate admise în sesiunea iulie 2024, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a luat decizia ca depunerea documentelor în original în vederea confirmării locurilor să aibă loc și la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea. Măsura a fost luată pentru a veni în sprijinul candidaților, ca urmare a traficului îngreunat din aceste zile, cauzat de inchiderea Văii Oltului.

Așadar candidații care au fost declarați admiși la ULBS sunt așteptați și la Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea, situat pe strada General Praporgescu 19. ULBS va procesa aici dosarele în zilele de 22-23 iulie pentru candidații la Facultatea de Inginerie și în zilele de 25 si 26 iulie pentru restul facultăților din cadrul ULBS, în intervalul orar 9:00-13.00/ 15.00 -19.00. Procedura de confirmare a locurilor va fi asigurată de cadre didactice și personal administrativ din ULBS. Confirmarea locurilor la sediile facultăților din Sibiu continuă în programul normal de funcționare.

Detalii


 

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

DEPARTAMENTUL DE MATEMATICĂ ŞI INFORMATICĂ

DEPARTAMENTUL ŞTIINŢE ALE MEDIULUI, FIZICĂ, EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT


Facultatea de Ştiinţe, prin varietatea domeniilor de studiu pe care le abordează, ocupă un loc special în structura Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, asigurând realizarea unui învaţământ de performanţă, dezvoltat şi perfecţionat printr-o complexă activitate de cercetare, conform exigenţelor şi cu mijloacele oferite de societatea cunoaşterii.

La Facultatea de Ştiinţe funcţionează programe de studiu de nivel licenţă, master, în domeniile Matematică, Informatică, Ştiinţe ale mediului, Biologie, Educaţie fizică şi sport, respectiv doctorat în domeniul Matematică.

Oferta educaţională a facultăţii are ca reper realizărea unui învăţământ formativ, creativ, stimulator şi flexibil, care integrează rezultatele cercetării ştiinţifice avansate, pentru pregătirea unor specialişti cu şanse reale pe piaţa liberă a muncii, care să contribuie la progresul societăţii româneşti şi al lumii contemporane.

Pentru desfăşurarea stagiilor de practică a studenţilor, cofinanţarea unor programe de studiu, atribuirea de burse de studiu în sistem contractual se dezvoltă parteneriate cu agenţi economici, administraţia publică şi alte categorii de organizaţii.

Studenţii sunt implicaţi în programele de cercetare derulate prin cele patru centre de cercetare ale facultăţii:

• Centrul de Cercetare în Informatica și Tehnologia Informației

• Centrul de Cercetare în Ecologie Aplicată

• Centrul de Cercetare pentru Sisteme Fizice Complexe

• Centrul de Cercetare în Matematică și Aplicații

Facultatea de Ştiinţe, prin Departamentul de Relaţii Internaţionale al ULBS întreţine parteneriate cu 42 universităţi din 12 ţări, în domeniul cercetării şi pentru mobilitatea studenţilor şi a cadrelor didactice.

Vizibilitatea internaţională a cercetării ştiinţifice este validată de editarea revistelor ştiinţifice:

• General Mathematics (editată din 1993, indexată EBSCO, Index Copernicus plus alte 15 baze de date),

• Transylvanian Review of Systematical and Ecological Research (editată din 1998, indexată EBSCO, Web of Science-Zoological Record plus alte 30 baze de date),

• Acta Oecologica Carpatica (editată din 1994, indexată EBSCO, Wrichs Web)

şi de manifestările ştiinţifice internaţionale, organizate periodic, dintre care amintim:

• Aquatic Biodiversity International Conference,

• International Conference on Applied Informatics – ICDD

• Modelling and Development of Intelligent Systems - MDIS,

• International Conference on Approximation Theory and Applications - ICATA.

Calitatea educaţiei este o condiţie esenţială pentru dezvoltarea socio–economică sustenabilă.

Evenimente

16

IUN
Tabere Studentesti 2024

    Parteneri: